Caparol Lumea produselor Gamă variată de produse

Produse

Portofoliul complet de produse Caparol

Informați-vă în detaliu despre trăsăturile tehnice ale performanței, valorile caracteristice sau indicațiile de aplicare ale tuturor produselor din sortimentul Caparol. Suplimentar, vă puteți îmbogăți în continuare cunoștințele de specialitate cu documente de completare, cum sunt fișele tehnice, fișele cu date de securitate sau notele informative despre sustenabilitate.

Suporturi recomandate

Suprafețele trebuie să fie curate, fără substanţe de separare și uscate.
Respectați VOB, cap. C, DIN 18363, alineat 3.

Pregătirea suprafeței

Tencuieli din grupele de mortare P II şi P III/rezistența la compresiune conform DIN EN 998-1 de minim 1,5 N/mm2: Tencuielile solide, normal absorbante, se vopsesc fără o tratare prealabilă. Pe tencuielile foarte poroase și absorbante, se aplică un strat de grund CapaSol RapidGrund sau CapaSol Konzentrat.

Tencuieli pe bază de ghips din grupa de mortare PIV/rezistența la compresiune conform DIN EN 13279 de minim 2 N/mm2: Se aplică un strat de grund cu HaftGrund EG. Tencuiala pe bază de ghips cu strat de sinter se șlefuiește, se îndepărtează praful și se aplică un strat de grund cu Dupa-Putzfestiger.

Plăci de construcții din ghips: Pe plăcile absorbante se aplică un strat de grund cu CapaSol RapidGrund sau CapaSol Konzentrat. Pe plăcile foarte compacte, netede, se aplică un strat de grund ca punte de aderență cu HaftGrund EG.

Plăci de ghips (plăci de ghips-carton): Se șlefuiesc urmele de la șpăcluire. Suprafețele de ghips (șpăcluite cu materiale pe bază de ghips) se consolidează cu Dupa-Putzfestiger. Se aplică apoi un strat de grund cu HaftGrund EG, CapaSol RapidGrund sau CapaSol Konzentrat. Pe plăcile cu substanțe colorante, solubile în apă, se aplică un strat de grund cu Caparol AquaSperrgrund. Vezi fișa BFS nr. 12.

Beton: Se elimină eventualele resturi de substanțe decofrante, precum și substanțele făinoase, nisipoase.

B.C.A.: Se aplică un strat de grund cu Capaplex, diluat 1:3 cu apă

Zidărie aparentă din cărămidă și zidărie aparentă din cărămidă/bolțari de var cu nisip: Se vopsesc fără o tratare prealabilă.

Acoperiri portante: Suprafețele mate, ușor absorbante, se vopsesc fără o tratare prealabilă. Suprafețele lucioase și cele acoperite cu lacuri se șlefuiesc pentru a se obține suprafețe aderente. Se aplică un strat de grund cu HaftGrund EG

Acoperiri fără capacitate portantă: Se îndepărtează suprafețele fără capacitate portantă de lacuri, vopsele de dispersie sau tencuieli pe bază de rășini sintetice. Pe suprafețele netede, slab absorbante, se aplică un strat de grund cu HaftGrund EG. Pe suprafețele foarte poroase, nisipoase respectiv absorbante se aplică un strat de grund cu CapaSol RapidGrund. Vopselele minerale fără capacitate portantă se îndepărtează mecanic iar suprafața se curăță de praf. Se aplică un strat de grund cu Dupa-Putzfestiger.

Straturi de vopsea pe bază de clei: Se spală bine suprafața îndepărtând în totalitate straturile vechi. Se aplică un strat de grund cu Dupa-Putzfestiger.

Tapete nevopsite de tip rugos, în relief sau imprimate: Se vopsesc fără o tratare prealabilă.

Tapet neaderent: Se înlătură în totalitate. Se spală resturile de maculatură și de adeziv. Se aplică un strat de grund cu Dupa-Putzfestiger.

Suprafețe pătate cu nicotină, apă, funingine sau grăsime: Petele de nicotină precum și petele de funingine sau grăsime se spală cu apă, cu adaos de detergent menajer degresant, și se lasă să se usuce bine. Petele de apă uscate se curată uscat, prin periere. Se aplică un strat de grund izolator cu AquaSperrgrund. Pe suprafețe foarte pătate aplicați ca strat final vopseaua Aqua-inn Nº1.

Lemn și materiale lemnoase: Se acoperă cu lacuri acrilice sau poliuretanice Capacryl - lacuri ecologice, diluabile cu apă.

Mici defecte: După pregătirea corespunzătoare a suprafeței, se repară cu Caparol Akkordspachtel conform indicațiilor de prelucrare, iar mai apoi se aplică un strat de grund, după caz.

Mod de aplicare

Cu pensula sau cu rola.

Curățarea uneltelor se face prin spălare cu apă, imediat după utilizare.

Instrucțiuni de aplicare

Tratament iniţial:
Mucegaiul se îndepărtează prin curăţare umedă. Suprafața se spală bine cu Capatox sau cu FungiGrund şi se lasă să se usuce bine. Se vor respecta reglementările și dispozițiile legale (de ex. prevederile privind substanțele periculoase şi produsele biocide).

Strat de grund sau strat intermediar:
Fungitex-W, diluată cu max. 10 % apă.

Strat final:
Fungitex-W, diluată cu max. 5% apă.

Consum

Cca 140 ml/m2 pe strat, pe suporturi netede. Pe suprafeţe rugoase consumul creşte corespunzător. Consumul exact se determină prin efectuarea de probe la fața locului.

Grosimea stratului de vopsea influențează decisiv durata rezistenței la fungi și bacterii. Prin urmare, Fungitex-W se aplică uniform și saturat. Consumul nu poate fi mai mic decât valoarea indicată.

Condiții de prelucrare

Limita inferioară a temperaturii pentru prelucrare și uscare: + 5°C pentru substrat şi aer.

Uscarea/Timp de uscare

La +20°C şi 65% umiditate relativă a aerului, vopseaua este uscată la suprafaţă și se poate revopsi după 4-6 ore. Este uscată în profunzime şi poate fi supusă unor solicitări după cca. 3 zile.Temperaturile mai scăzute şi umiditatea crescută a aerului prelungesc timpul de uscare.

Notă

În spaţiile în care se produc sau se depozitează produse alimentare nu se aplică grunduri pe bază de solvent. Prin urmare, în aceste spaţii se aplică exclusiv grunduri pe bază de apă cum sunt Capa-Sol RapidGrund, CapaSol Konzentrat sau HaftGrund EG. Încăperile vopsite cu Fungitex-W se vor aerisi cel puțin 3 zile înainte de a se da în folosință.

Fungitex-W este un produs ce conține conservanți speciali împotriva atacului fungilor a stratul de vopsea. Acest depozit de substanțe active asigură o protecție de lungă durată, totuși temporară, durata eficacității fiind condiționată de condițiile obiectivului: gradul de infestare organică și gradul de umiditate a stratului suport. De aceea, o protecție permanentă la atacul fungilor nu poate fi întot-deauna garantată.

Urmele reparațiilor efectuate pe suprafață depind de mai mulți factori și sunt inevitabile (Fișa BFS nr. 25). Utilizarea de dezinfectanți pe bază de fenoli poate să ducă la îngălbenirea suprafeței.