
Suporturi recomandate
Pereți și tavane din gips și tencuieli gata pregătite de aplicare, din grupa de mortare PIV, placi de gips-carton și plăci de construcții din ipsos la interior. Suprafețele trebuie să fie curate, uscate și fără substanțe de separare. Respectați VOB, cap. C, DIN 18363, aliniat 3.
Straturile suport alcaline nu sunt potrivite pentru a fi acoperite cu Capadecor ArteVelvet și trebuie pregătite în consecință.
Suprafețele trebuie să fie curate, uscate, fără substanţe de separare, plane şi necontrastante. Respectați VOB, cap. C, DIN 18363, aliniat 3.
Pentru pregătirea suprafețelor, vă rugăm consultați fișa cu Informații tehnice Nr. 650.
Pregătirea suprafeței
Suprafețele rugoase, pereții din gips carton, cât și toate suprafețele pereților și tavanelor supuse acțiunii luminii tangențiale, vor trebui pregătite conform clasei de calitate Q4. După uscarea stratului intermediar de glet, suprafața se va șlefui cu o hârtie abrazivă cu o granulație cuprinsă între P200-240. Pentru egalizarea gradului de absorbție și pentru fixarea prafului, suprafața se va grundui cu CapaSol LF.
Suprafețele care întrunesc gradul de calitate Q4, pot fi acoperite direct cu Capadecor DecoGrund, așa cum a fost descris la ”Strat de bază”.
Mod de aplicare
Strat de bază:
Ca și grund se va folosi Caparol Haftgrund EG aplicat pe suprafață cu rola, în aceeași nuanță cu cea a stratului final și se va finisa cu o perie de lazuri.
Strat final:
Arte Velvet se aplică cu ajutorul unei role cu fir scurt, fără mâner de extensie, prin mișcări scurte și încrucișate. Alternativ, Arte Velvet poate fi aplicat si cu o pensulă. După un scurt timp de zvântare (ar trebui să fie umede doar particulele ridicate de la suprafață), suprafața se netezește cu gletiera ArteTwin prin mișcări scurte și încrucișate. În această etapă, particulele de culoare deschisă din Arte Velvet sunt ușor zdrobite și conferă suprafeței o vitalitate suplimentară.
Notă: În cazul în care, după stratul final, suprafața arată foarte neuniformă, aplicarea unui al doilea strat poate egaliza aspectul optic. Din moment ce acest lucru trebuie să fie considerat parte integrantă a calității convenite a suprafeței, recomandăm aplicarea de probe la fața locului.
Consum
Cca. 160 – 180 ml/m2/strat. Rata exactă a consumului se poate determina printr-o aplicare de probă.
Condiții de prelucrare
Limita inferioară a temperaturii pentru aplicare:
+5 °C pentru aer și suport
Uscarea/Timp de uscare
La +20°C şi 65% umiditate relativă a aerului, produsul este uscat la suprafaţă după cca. 4 ore.
Curățarea uneltelor
Imediat după folosire, cu apă și săpun.