Despre noi

DAW BENŢA este reprezentanţa pentru România a concernului german DAW SE - lider european pe piaţa finisajelor pentru construcții. Compania comercializează mărcile CAPAROL, CAPATECT, ALPINA şi DISBON.

Gama de produse fabricate şi comercializate acoperă sectorul vopselelor lavabile de interior şi exterior, amorse, tencuieli structurate, lacuri şi lazuri, tapete şi produse decorative speciale, vopsele epoxidice pentru pardoseli, sisteme de nuanţare computerizată pentru vopsele, lacuri şi tencuieli.

Misiunea companiei DAW BENȚA este ca prin gama de produse reunite sub brandul CAPAROL să se asigure că oamenii se simt mult mai confortabil și în siguranță în spațiile în care locuiesc sau își desfășoară activitatea atunci când Caparol le decorează și le protejează.

În anul 2001 Remus Aurel Benţa şi familia Murjhan, proprietarii grupului DAW Germania, se asociază pentru a înfiinţa compania DAW BENŢA în vederea promovării gamei de produse Caparol pe piața regională a materialelor de finisaj pentru construcții. Odată cu înființarea companiei are loc și inaugurarea primei unităţi de producţie a vopselelor Caparol din România, la Tîrgu Mureș.

"Am încercat să transferăm aici din experienţa de piaţă a concernului CAPAROL Germania, o afacere de familie de la 1895; am reuşit sa fim cunoscuţi în România, în cei 17 ani de activitate, pentru soluţiile de top şi produsele de cea mai bună calitate" spune Remus Aurel Benţa. 

Compania s-a dezvoltat rapid pe baza unei strategii coerente, iar anii care au urmat au marcat atât creșterea gamei de produse comercializate, cât și dezvoltarea unei rețele naționale de distribuitori și magazine perzonalizate destinate diverselor categorii de utilizatori ai finisajelor Caparol.

La sfârșitul anului 2022, DAW Bența a obținut certificarea Best Managed Companies la prima ediţie a programului organizat de Deloitte şi Banca Transilvania. Este vorba de o certificare acordată în baza unei metodologii internaţionale, care evaluează patru piloni: strategie, cultură, inovaţie-resurse şi guvernanţă.

A avut loc un număr mare de sesiuni, workshopuri, grupuri de lucru, la care au participat facilitatori, Deloitte, Banca Transilvania, pe de-o parte și proprietari de business și echipele de management ale businessurilor pe care le conduc.

Programul a fost parcurs de 21 de companii antreprenoriale româneşti care au centrul de management în România, cu afaceri între 10 şi 75 de milioane de euro, acestea fiind criteriile de eligibilitate. Dintre acestea, 9 companii au obţinut certificarea din partea unui juriu independent format din Cristian Popa, membru în CA al BNR, Radu Hanga, preşedintele BVB, Cristian Nacu, senior country officer la International Finance Corporation şi Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

În cadrul Galei Best Managed Companies România 2022, organizată în 17 noiembrie, reprezentanţii Deloitte România, BT şi membrii juriului au detaliat derularea şi rezultatele programului şi au fost înmânate certificările companiilor care au obţinut titlul.

În 01 Noiembrie 2022, am inaugurat o investiţie de aproximativ 7 mil. euro într-o fabrică de cărămizi decorative, situată în localitatea Sâncraiu de Mureş, din judeţul Mureş. Pe o suprafaţă de 2,5 hectare, 3.500 mp de hale construite şi dotări tehnologice moderne adaptate, fabrica va asigura o producţie de 450.000 mp de cărămizi Meldorfer pe an şi va genera peste 110 locuri de muncă.

Lucrările de construcţie au demarat în iunie 2021 şi s-au încheiat în luna septembrie 2022. Este a treia fabrică pe care DAW Benţa o inaugurează în Sâncraiu de Mureş în ultimii trei ani, produsele fabricate aici urmând să fie comercializate atât în România cât şi în majoritatea ţărilor europene.

În data de 31 Octombrie 2019, s-au inaugurat pe platforma din localitatea Sâncraiu de Mureș, două unități noi de producție pentru adezivi de termoizolație și polistiren expandat.

Prin noua investiție, compania DAW Bența România își propune consolidarea poziției pe care o deține pe piața materialelor de construcții din România.
”Inaugurăm astăzi două unități de producție pentru adezivi de lipire și armare și polistiren expandat, urmare a unei investiții de 7 milioane de euro, care vor mări capacitățile de producție și care ne dorim să ne consolideze poziția pe piața materialelor de construcții din România. Sunt încântat că această investiție s-a realizat în Sâncraiu de Mureș, din câteva motive. Rămânem aproape de comunitatea unde am demarat activitatea în urmă cu 18 ani. Generăm noi locuri de muncă și nu în ultimul rând, prin această investiție am realizat o singură platformă de producție unde avem integrate producția de vopsele, tencuieli, adezivi și polistiren. DAW Bența România reprezintă interesele Grupului DAW în România, Bulgaria și Republica Moldova, iar peste 90% din producția noastră se realizează în România, la Sâncraiu de Mureș. Nu este puțin lucru, și este o mare mândrie pentru mine, ca antreprenor, că acest lucru se face aici. Investiția a fost decisă pe 9 ianuarie 2018, împreună cu partenerul meu, doctor Ralf Murjahn, căruia îi mulțumesc pentru timpul pe care și l-a alocat pentru a fi prezent la Gala Aniversară și la ceremonia de deschidere. Am acordat o atenție deosebită pentru protecția mediului și pentru sănătatea oamenilor prin aceste investiții”, a spus, în deschiderea ceremoniei, Remus Aurel Bența, CEO DAW Bența România.

În condiţiile evoluţiei rapide a economiilor regionale, schimbările sunt constante, iar inovaţia și adaptarea permanentă la noile tendinte sunt esenţiale pentru supravieţuirea unei companii. Astfel, pentru a fi în rezonanță cu cererea tot mai complexă de materiale, am implementat un concept propriu de prezentare și vânzare care reunește într-o manieră profesională tot ce are mai bun brandul Caparol în materie de soluții de finisare și decorare și l-am adus mai aproape de beneficiari prin deschiderea în perioada 2014-2017 de Centre Caparol în mai multe orașe din țară: Cluj, Timișoara, București, Iași, Focșani, Brașov, Ploiești.

Caparol Center Cluj

Caparol Center București Decebal

Caparol Center Iași

Caparol Center Brașov

Caparol Center Timișoara

Caparol Center București Titulescu

Caparol Center Focșani

Caparol Center Ploiești

Conceptul Caparol Center a fost preluat și în Reprezentantele din Moldova și Bulgaria prin centrele deschide în Sofia și Chișinău în 2015 si 2016.

CAPAROL EXPERT corner: AMBIENT, ARTICOLOR Suceava

În 2013 are loc inaugurarea noii unități de producție a vopselelor Caparol pe platforma din Sâncraiu de Mureș – proiect co-finanţat prin Fonduri Europene, care a determinat creșterea capacității de producție pentru vopsele și tencuieli și a posibilităților de stocare a materiilor prime și a semifabricatelor.

În anul 2012 a fost lansat ClubulCaparol, reprezentând un model de promovare a produselor Caparol către meseriași, aplicatori și o modalitate de instruire a acestora privind tehnicile moderne de aplicare a materialelor de finisaj.

În 2011 are loc lansarea în piață a sistemului de termoizolații CARBON edition, printr-o campanie națională de promovare a beneficiilor inovative oferite.

Anii de criză financiară şi declinul din domeniul construcţiilor au reprezentant o provocare majoră pentru toţi jucătorii din piaţa materialelor de construcții însă, în ciuda condiţiilor economice nefavorabile, compania DAW Benţa a continuat dezvoltarea.

În anul 2008 se deschide centrul logistic din București, care deservește zona de sud a țării şi reprezentanța din Bulgaria.

Tot în 2006, compania se extinde pe pieţele învecinate, în Republica Moldova şi Bulgaria înființând reprezentanțe comerciale locale.

2007 este anul în care s-a lansat produsului DALMATINA, un produs inovativ care aduce eficiență sporită izolărilor termice. 

Anii 2005 şi 2006 s-au tradus în investiţii majore – DAW Benţa a mutat într-o locație nouă, pe o platformă de 40.000 mp, sediul administrativ, centrul logistic şi o nouă fabrică de vopsele, deschizând în aceeași perioadă și fabrica de adezivi pentru sistemul de termoizolaţie Capatect.

Anul 2004 aduce o noua investiție strategică prin deschiderea unității de producție pentru polistiren expandat utilizat la termoizolații  - EPS THERMOPOR.

Un element important al strategiei Caparol este instruirea utilizatorilor privind produsele inovative și tehnicile de aplicare a acestora. Astfel, prin intermediul Academiei Caparol au fost dezvoltate programe de instruire complexe pentru comercianți și aplicatori prezentate în cadrul Centrelor moderne de instruire de la Tîrgu Mureș și București.
 

Aşa cum am făcut și până acum, continuăm să ne raportăm la viitor, anticipând necesităţile beneficiarilor şi tendințele pieței.

Vă invităm să explorați universul Caparol.

Echipa DAW BENȚA