
Suporturi recomandate
Suprafețe interioare de tencuieli minerale din grupele de mortar PII și PIII, gips și tencuieli de finisare din grupa de mortar PIV, gips-carton, plăci din gips și suprafețe din beton.
Suprafețele trebuie să fie curate, uscate, fără substanţe de separare, plane şi necontrastante. Respectați VOB, cap. C, DIN 18363, aliniat 3.
La pregătirea straturilor suport, vă rugăm să respectați informațiile din Fișa tehnică Nr. 650.
Pregătirea suprafeței
Suporturile rugoase, pereții cu plăci de ghips-carton și toate suprafețele de pereți și plafoane expuse luminii tangențiale trebuie grunduite în prealabil cu produsul Caparol Haftgrund EG. Ulterior se șpăcluiește întreaga suprafață în 1-2 straturi cu produsul Caparol Akkordspachtel fein până la obținerea unei suprafețe calitativ similare cu cea Q4. După uscarea masei de șpaclu urmează o șlefuire intermediară cu o hârtie abrazivă granulație de max. P200 până la 240. Pentru uniformizarea gradului de absorbție și pentru legarea prafului, se aplică ulterior un strat de grund cu CapaSol RapidGrund sau RollGrund Rapid.
Notă: în cazul șpăcluirilor în calitatile Q2/Q3 respectiv în cazul straturilor subțiri < 0,5mm pe bază de ipsos, sau mase de șpaclu cu liant hidraulic în calitățile Q2/Q3, se recomandă un grund transparent pe bază de apă. În acest sens, facem trimitere la Fișa Nr. 2-9/2020 a zugravilor și aplicatorilor de lacuri “Defecte de aderență a finisajelor aplicate pe mase de șpaclu/placi din ghips” a Asociației Federale de Vopsele, Decorațiuni, Protecția Clădirilor și Comitetul Federal de Vopsele și Protecția Valorii Proprietății” (Germania).
Ca o alternativa la masele de șpaclu Q3 pe bază de gips, s-au dovedit eficiente masele de șpaclu sub formă de pastă.
Mod de aplicare
Produsul Stucco Satinato trebuie omogenizat bine înainte de utilizare, pentru evitarea adeziunii materialului neomogenizat pe marginea și fundul ambalajului. Acest lucru poate fi efectuat manual, sau cu un mixer electric cu viteză redusă.
La aplicarea prin tehnici de șpăcluire, Stucco Satinato se aplică în strat subțire sub forma de șpăcluiri în pete și se întinde ulterior la granulă.
A doua etapă de lucru se va efectua identic cu prima etapă.
Aspectul suprafeței poate fi variat prin modificarea tehnicii de lucru.
Atenție: Este foarte importantă evitarea urmelor de șpăcluire. A se aplica numai atât material pe unealta de lucru cât poate fi prelucrat înainte de uscare. A se evita uscarea materialului pe uneltele de lucru.
Consum
Cca. 80 - 90 ml/m2/strat. Valorile exacte de consum se stabilesc prin efectuarea unor mostre.
Condiții de prelucrare
Temperatura minimă pentru aplicare:
+ 5°C pentru aer și stratul suport.
Uscare/Timp de uscare
La o temperatură de +20°C şi 65% umiditatea relativă a aerului, produsul este uscat la suprafaţă după 4-6 ore. După 12 ore este uscat în profunzime şi poate fi aplicat un nou strat. Temperaturile mai scăzute şi umiditatea crescută a aerului prelungesc timpul de uscare.
Unelte
Pentru aplicarea lui Stucco Satinato într-un mod economic și eficient, vă recomandăm folosirea unui fier de glet venețian.
Curățarea instrumentelor de lucru
Se face cu apă, imediat după utilizare.
Notă
Instrucțiuni de curățare și întreținere:
Efectuați teste de curățare în avans pe o suprafață de testare și întotdeauna cu cea mai mare atenție. Problemele cauzate de încecările de curățare nu pot fi eliminate.
Suprafața decorată cu Stucco Satinato poate avea un ușor efect de scriere. Acest lucru depinde în mare măsură de culoarea aleasă.
Efectul de scriere pe nuanțe închise, precum și capacitatea de curățare a suprafeței decorate cu Stucco Satinato pot fi îmbunătățite considerabil prin aplicarea unui strat suplimentar de Capadecor DecoLasur Matt aplicat cu un fier de glet venețian, sau cu PU-2K Sealer Matt aplicat cu rola de burete cu velur. În acest scop, se vor face în prealabil aplicări de probă, deoarece nuanța și gradul de luciu al tehnicii de șpaclu pot suferi modificări ca aspect.