Caparol Lumea produselor Gamă variată de produse

Produse

Portofoliul complet de produse Caparol

Informați-vă în detaliu despre trăsăturile tehnice ale performanței, valorile caracteristice sau indicațiile de aplicare ale tuturor produselor din sortimentul Caparol. Suplimentar, vă puteți îmbogăți în continuare cunoștințele de specialitate cu documente de completare, cum sunt fișele tehnice, fișele cu date de securitate sau notele informative despre sustenabilitate.

Protecția monumentelor

Suporturi recomandate

Suporturile trebuie să fie curate, cu capacitate portantă, fără impurități,fără substanţe cu efect de separare, uscate şi absorbante. A se respecta VOB, Cap. C, DIN 18363, alineat 3.

Pregătirea suprafeței suport 

Tencuielile noi din grupele de mortare PIc, PII şi PIII:
Înainte de vopsire, tencuielile noi se vor lăsa neprelucrate astfel: grupa mortarelor PI cel puţin 4 săptămâni, grupa mortarelor PII şi PIII minim 2 săptămâni. Suprafaţa cu sinter (lapte de ciment) se îndepărtează cu produsul Histolith® Fluat.
Alternativ, este posibilă și utilizarea produsului Histolith® Kalk-Kaseinfarbe pentru realizarea frescelor, la 24 de ore după aplicarea tencuielii. În această situație este posibilă apariția unor diferențe de nuanțe și pete la produsele colorate.

Tencuieli vechi nevopsite şi finisaje minerale vechi:
Suprafaţa se curăţă bine. Se îndepărtează straturile deteriorate.

Reparaţii ale tencuielilor:
Mortarul de reparaţie trebuie să corespundă tencuieli vechi în felul şi structura acestuia. Suprafaţa reparată trebuie să fie întărită înainte de aplicarea stratului final. Toate suprafeţele reparate se tratează cu Histolith® Fluat iar ulterior se spală cu apă.

Tencuieli argiloase:
Se curăţă suprafaţa si se grunduieşte cu Histolith® Silikat-Fixativ. Se va aplica un strat de probă şi se va examina pentru colorări în maro. 

Piatră naturală:
Doar pietrele naturale absorbante sunt potrivite ca strat suport. Se va aplica un strat de probă şi se verifică compatibilitatea vopselei. Suprafaţa se curăţă bine. Se înlătură straturile deteriorate. Înainte de vopsire, pietrele naturale nisipoase se consolidează cu produsul Histolith® Steinfestiger.

Reţineţi:
În cazul pietrelor naturale cu conţinut de substanţe solubile în apă, acestea pot cauza eflorescențe și pete pe suprafața finisajului.

Suprafeţele atacate de mucegai şi alge:
Mucegaiul, respectiv algele se îndepărtează prin curăţare umedă. După ce se uscă suprafaţa se va aplica produsul Histolith® Algenentferner şi se lasă să se usuce bine. În ceea ce priveşte sistemul de finisare, este necesară o consultare în prealabil cu un reprezentant al societății noastre, sau cu departamentul nostru tehnic.

Procedeu de aplicare

În cazul lucrărilor pe clădiri monumente istorice, se folosesc de preferinţă bidinele şi perii.

Compoziția straturilor

După pregătirea stratului suport, se aplică un strat de grund și un strat final de Histolith® Kalk-Kaseinfarbe, diluat cu max. 10 % apă, în funcție de gradul de absorbție a stratului suport.
Suporturile puternic sau neuniform absorbante se tratează în prealabil cu Histolith® Silikat-Fixativ diluat 2 : 1 până la 1 : 1 cu apă, în funcție de gradul de absorbție a stratului suport.

Consum

Cca. 300-400 ml/m2 în două straturi, pe suport neted. Pe suprafeţele rugoase consumul creşte corespunzător.
Un consum exact se determină după efectuarea unor probe pentru fiecare obiectiv în parte.

Condiții de aplicare

Temperatura minimă la aplicarea produsului:
Minim + 8°C pentru suport, material şi aer.

Uscarea/Timp de uscare

La o temperatură de +20°C şi 65% umiditatea relativă a aerului, este uscat la suprafaţă după 4-6 ore, este revopsibil după 24 ore.
La temperaturi mai reduse şi umiditatea mai mare, aceşti timpi se prelungesc.

Curăţarea instrumentelor de lucru

Se face cu apă, imediat după utilizare.

Rețineți

În funcție de particularitățile stratului suport, este posibilă apariția diferențelor de nuanțe și a petelor. Este recomandată efectuarea unor suprafețe de testare pentru verificarea compatibilității cu stratul suport. Pentru evitarea de adăugiri vizibile, a se vopsi dintr-o trecere, „ud în ud”.
Nu este adecvat pentru încăperi umede.

Măsuri de protecție:
Împrejurimile suprafeţelor ce se vopsesc se acoperă cu grijă având în vedere în special sticla, ceramica, suprafeţele lăcuite, clincherul, piatra naturală, metalul şi lemnul.