Caparol Center

Caparol Center

În anul 2002, compania DAW BENŢA a creat alături de arhitecţii colaboratori conceptul de Showroom CAPAROL, un spaţiu destinat expunerii de materiale decorative şi soluţii de finisaj, întâlnirilor cu clienţii şi prezentărilor tehnice. Este locul unde arhitecţii îşi pot aduce clienţii pentru alegerea culorilor şi texturilor, unde micii meseriaşi pot beneficia de instruiri pentru utilizarea produselor din gama CAPAROL, unde beneficiarii finali pot vedea diversele produse puse în operă, pentru a le uşura astfel alegerea.

Conceptul de Showroom CAPAROL a avut un real succes, până în anul 2010 fiind deschise astfel de spaţii în toate marile oraşe, împreună cu parteneri locali. Acest concept a avut success în primul rând printre arhitecţi, designeri şi aplicatori profesionişti, pentru care devine mult mai uşor sa vadă efectiv ce se poate realiza cu vopselele respective, pot să atingă şi să testeze diverse texturi ale materialelor de finisaj sau decoraţiuni, pentru a recomanda clienţilor soluţia potrivită.

Anul 2011 aduce cu sine o nouă abordare în cadrul conceptului de Showroom, odată cu redeschiderea CAPAROL CENTER în Târgu Mureş, după lucrări de reamenajare şi modificarea conceptului de prezentare a materialelor de finisaj. 

Având în vedere evoluţia pieţei materialelor de finisaj, compania DAW BENŢA a preluat ultimele trenduri din piaţă, le-a analizat alături de colaboratorii săi şi a rezultat un nou spaţiu de vânzare şi expunere a produselor, axat în mod evident pe oferirea de servicii de calitate pentru clienţi. Astfel, Caparol Center este:

  • Magazin de prezentare a gamei de produse Caparol
  • Showroom în care sunt expuse idei creative şi soluţii de amenajare
  • Centru de diagnoză şi ofertare pentru clienţi
  • Spaţiu de discuţii cu arhitecţi şi constructori
  • Bibliotecă de mostre a produselor comercializate.